De la raportare la acțiune: ce înseamnă sustenabilitatea azi pentru business-ul românesc

Reciclad’OR, partener al mesei rotunde Capital despre sustenabilitate în businessul românesc | București, 16 iunie 2026

Ce înseamnă sustenabilitate pentru businessul românesc în 2026? Pe 16 iunie, Capital a reunit la aceeași masă rotundă lideri din energie, industrie alimentară, transporturi, mediu academic și consultanță pentru a discuta, în mod concret, ce înseamnă să construiești un business sustenabil. Evenimentul, „Modele sustenabile de business. Costurile reale ale sustenabilității” — a pus în față nu mitul sustenabilității ca imagine corporativă, ci realitatea ei: cu costuri, cu termene, cu oportunități și cu presiuni care nu dispar prin niciun comunicat de presă.

Reciclad’OR a participat în calitate de partener, avându-l ca voce în dezbatere pe Marius Brînzea, Director Strategie, care a adus în discuție perspectiva unui actor direct din ecosistemul economiei circulare — cu date, nu cu declarații.

12 ani de sustenabilitate business românesc: de la voluntar la obligatoriu

Marius Brînzea a deschis cu o cronologie pe care puțini o mai știu în detaliu. NFRD-ul din 2014, voluntar pentru majoritate. Green Deal-ul din 2019, care a transformat sustenabilitatea dintr-un moft în pilon strategic. CSRD din 2022, care a adus obligativitatea și sancțiunile reale. Și standardele ESRS din 2023, cu dubla materialitate ca principiu-cheie.

Dar cea mai importantă schimbare nu e în cronologie — e în prezent. Omnibus I, intrat în vigoare pe 18 martie 2026, a redefinit cine mai e vizat de CSRD: pragurile au crescut de patru ori, de la 250 de angajați și 50 de milioane de euro cifră de afaceri, la 1.000 de angajați și 450 de milioane de euro. Efectul direct: din cele aproximativ 50.000 de companii vizate inițial la nivel european, mai rămân în jur de 5.000. Nouăzeci la sută ies din obligația legală.

La asta se adaugă draftul ESRS simplificat, publicat pe 6 mai 2026 de Comisia Europeană: numărul punctelor de date obligatorii scade cu 61% față de Set 1. Și VSME — standardul voluntar pentru IMM-uri, formalizat odată cu un „plafon pe lanțul valoric” care le dă companiilor sub 1.000 de angajați dreptul legal de a refuza cererile care depășesc standardul.

„Sună a relaxare, dar nu este”, a spus Brînzea. „Direcția de fond rămâne neschimbată — aceleași obiective, aceeași dublă materialitate, aceeași asigurare de la un terț. S-au schimbat viteza și perimetrul. Este o calibrare, nu o retragere.”

Sustenabilitate business românesc: paradoxul operațional

Cel mai important mesaj din a doua intervenție a directorului de strategie Reciclad’OR a fost unul contraintuitiv: reducerea perimetrului CSRD nu reduce presiunea operațională. Cererile de sustenabilitate business românesc se mută din legislație în piață.

Cele aproximativ 45.000 de companii ieșite din scop rămân în lanțul valoric al celor 5.000 care raportează în continuare. Acele 5.000 trebuie să colecteze date pe întregul lanț — furnizori, distribuitori, retaileri, subcontractori — în baza unor articole rămase nemodificate de Omnibus. Presiunea nu dispare; se mută dinspre Bruxelles spre piață. Iar piața, după cum a subliniat Brînzea, este adesea mai dezordonată decât legislatorul european.

În afara CSRD, cerințele rămân intacte: băncile prin SFDR, investitorii prin Taxonomia UE, due diligence-ul CSDDD din 2029, clauzele ESG din contracte. „Cererile din lanțul valoric nu dispar; se mută din legislație în piață”, a spus el. „Și cererea pieței e, de regulă, mai dezordonată decât cea a Bruxelles-ului.”

Câștigurile reale există, totuși: un calendar mai relaxat — valurile 2 și 3 amânate pentru exercițiul financiar 2027 —, protecții juridice pentru omiterea secretelor comerciale și, mai ales, mai multă judecată profesională: decizia privind materialitatea devine managerială, nu prescrisă. Concluzia practică a lui Brînzea: standardizați totul pe VSME, refuzați chestionarele ad-hoc și folosiți dreptul legal de refuz. „Cine standardizează acum câștigă; cine tratează sustenabilitatea ca pe un quick fix va plăti de două ori.”

Costul real al sustenabilității în business: 25,4 trilioane pierdute anual

Dacă primele două răspunsuri au tratat regulamentul, al treilea a mutat discuția acolo unde contează cu adevărat pentru sustenabilitate business românesc.

Economiile la raportare sunt reale: conform analizei cost-beneficiu a EFRAG, costurile scad cu 44% pentru perioada 2027–2031 — aproximativ 4,7 miliarde de euro economisite la nivelul Uniunii. Din 2029, economii anuale stabile de 33–36%. Dar, a insistat Brînzea, acestea sunt cifre de suprafață.

Circularity Gap Report 2026, realizat de Circle Economy cu Deloitte, cuantifică pierderea structurală a economiei liniare globale la 25,4 trilioane de euro anual — aproximativ 31% din PIB-ul mondial. „Pentru fiecare trei euro pe care îi creăm, unul se pierde pentru că suntem liniari, nu circulari”, a spus el.

Și România se află în cea mai proastă poziție posibilă: o rată de circularitate de 1,3%, locul 27 din 27 în Uniunea Europeană, de zece ori sub media europeană de 12,2% și de douăzeci și cinci de ori sub Olanda. Suntem cu 74% sub propria țintă asumată pentru 2025. Avem patru ani să ajungem la 10% — iar această distanță nu o parcurge niciun raport: o parcurg investițiile reale în infrastructură de colectare, sortare și reciclare.

Mecanismul care blochează tranziția e cunoscut: subvențiile fosile de circa 1,4 trilioane de dolari pe an la nivel global mențin materia primă virgină artificial mai ieftină decât cea reciclată. Plasticul virgin costă între 1,20 și 1,50 €/kg; reciclatul, între 1,40 și 1,80 €/kg. Fără subvenții, raportul se inversează. „Diferența e dată exclusiv de politica subvențiilor, nu de eficiența operațională”, a explicat Brînzea.

Concluzia finală a fost directă: „Reglementarea ne dă harta și ne dă timpul — 24 de luni. Dar harta nu colectează, nu sortează și nu reciclează. Valoarea economică reală se deblochează doar când trecem de la a raporta, la a face.”

O dezbatere despre sustenabilitate în business care a mers dincolo de conformitate

Masa rotundă nu a rămas la nivel de reglementare. Alături de Marius Brînzea, au contribuit la dezbatere Tulia Casvean (Director Comunicare Corporativă & PR, Transavia SA), Teodora Mărăcineanu (Marketing Director, Electrolux Group), Cristina Bălan (Senior Partner Sustainability, CSR BootIQ), prof. univ. dr. Voicu Dan Dragomir (Academia de Studii Economice din București), Sorin Chiriță (Director, SAPE), Virgil Profeanu (Fondator, VEGO), Radu Balcu (Director General, GP Intermodal), Florin Danilă (Director General și Fondator, Cumpăna 1993)

Împreună, au adus în discuție soluții, provocări și bune practici pentru un mediu de afaceri mai responsabil și mai pregătit pentru viitor — de la modele de raportare adaptate realității românești, la exemple concrete de integrare a sustenabilității în lanțuri valorice, la presiunile cu care se confruntă companiile din industrii foarte diferite.

Concluzia comună a ieșit din dezbatere, nu din niciun comunicat: sustenabilitatea în businessul românesc nu mai este o opțiune strategică pentru companiile care vor să rămână relevante. Este infrastructură. Iar infrastructura se construiește, nu se raportează.

---

Vocea care contează

Reciclad’OR este lider de piață în activitatea de transfer de responsabilitate din România — pentru că sustenabilitatea nu e un raport, e o infrastructură.

Peste 1.200 de companii nu au ales întâmplător același OIREP.

Reciclad’OR — vocea care contează când responsabilitatea înseamnă și rezultate.

Pentru că noi credem că sustenabilitatea nu se face din obligație. Se face din viziune.

Reciclad’OR este una dintre cele mai importante organizații de tip OIREP din România, cu expertiză în transfer de responsabilitate, colectare și reciclare, consultanță de mediu și economie circulară.

Dacă ești producător, importator sau retailer și vrei să înțelegi cum îți poți îndeplini eficient responsabilitățile de reciclare, suntem aici!

Galerie foto