Echipa de vânzări Reciclad’OR

Suntem onorați să putem acorda consultanță de înalt nivel de 7 ani în România!

Contactați-ne acum.

Denise Deleanu

Denise Deleanu

COO
DENISE DELEANU ocupă funcția de COO în cadrul companiei Reciclad’OR. Are ca principale atribuții stabilirea și gestionarea obiectivelor operaționale ale companiei, precum și distribuirea acestora pe departamente, astfel încât să asigure funcționalitatea și eficiența dorită, cu claritate și focus.

În cei 5 ani de experiență concentrată în domeniul reciclării, a înțeles cât de importantă și benefică este protejarea mediului pentru noi toți, totodată și faptul că este un domeniu în care țara noastră, face eforturi reale pentru a se alinia la standardele europene.

A crescut organic atât ea cât și compania, aducând parteneriate de valoare, punând accent pe transparență și seriozitate. Prin experiența dobândită în cadrul Masteratului în Dreptul Afacerilor, înclină să mențină echilibrul dintre functionalitatea Reciclad’OR și cerințele pieței.

“Serviciile pe care le livrăm sunt rodul pasiunii și a muncii întregii echipe. Îndeplinim obiectivele cu profesionalism și asumare. Cei peste 1000 de parteneri care au încredere și sunt alături de noi, predând responsabilitatea extinsă a producătorilor/importatorilor an de an, ne onorează și ne recomandă. În același timp, ne obligă să le depășim așteptările, livrându-le servicii de înaltă calitate. “(Denise Deleanu)

Olivia Ilaș

Olivia Ilaș

Regional Sales Manager
În calitate de Regional Sales Manager, Olivia Ilaș deține o mare responsabilitate pentru succesul comercial al companiei. Făcând parte din cadrul Reciclad`OR încă de la înființare, Olivia este un membru de bază al echipei, remarcându-se prin aptitudini puternice de relaționare și de leadership, precum și capacitatea de a lua decizii rapide.
Experiența profesională cumulată de-a lungul anilor în diverse domenii in care a activat, precum vânzări și marketing în mai multe domenii de activitate, cât și dorința de a investi continuu în a se performa, Olivia s-a specializat în politici de mediu, fiind astfel la curent cu cele mai eficiente tehnici și strategii de vânzare, corelate cu directive UE privind managementul deșeurilor.
”Este important să te implici și să știi și faptul că ești responsabil de experiența plăcută a clienților în relație cu tine și cu brandul.” (Olivia Ilaș)

Mona Gheorghiu

Mona Gheorghiu

Regional Sales Manager
20 de ani de experiență în analiza afacerilor (inclusiv managementul proiectelor), peste 15 ani experiență în activități de management al companiei în mai multe domenii (la nivel național și internațional), din care 10 ani au fost dedicați activității de vânzări, reprezintă o parte a cărții de vizită a Monei Gheorghiu, care face parte din departamentul de vânzări al companiei Reciclad`OR încă de la început. Prin abilitățile excelente, focusată pe soluții rapide, Mona este persoana ce contribuie la maximizarea vânzărilor companiei prin stabilirea unor obiective realiste și atingerea acestora, fiind pro-activă în abordarea problemelor și găsirea soluțiilor în cel mai profesionist mod.
”Echipa de vânzări este motorul companiei pentru că generează venituri și, în acelasi timp, este un vector de imagine în comunicarea cu clienții.” (Mona Gheorghiu)
Mihaela Roman

Mihaela Roman

Consultant Vânzări
După un drum parcurs în mai multe domenii de activitate, cu o pregătire profesională în dreptul afacerilor, Mihaela Roman s-a alăturat echipei Reciclad`OR pentru a continua să acumuleze noi cunoștințe și să își dezolte perspectivele prin dobândirea acelor calități care să facă diferența. În calitate de Consultant Vânzări, prin abilitățile de customer service și comunicare, Mihaela contribuie cu succes la îndeplinirea obiectivelor departamentului de vânzări.
Pentru a se ocupa cu succes de toate responsabilitățile sale, Mihaela planifică, coordonează și se implică rapid atunci când partenerii companiei au nevoie de consultanță, oferindu-le întregul suport și soluții personalizate care să corespundă nevoilor tuturor, asigurând buna derulare a parteneriatului, pe termen lung.
”Să înțelegi procesul de vânzare este un lucru care te ajută foarte mult să-ți îndeplinești rolul cu succes.” (Mihaela Roman)