RECICLAD’OR, premii pentru manageri de succes, în cadrul Galei Capital ”Excelență în Management”
Reciclad’OR s-a numărat printre partenerii Galei Capital ”Excelență în Management”, care premiază cei mai de seamă oameni din domeniul managerial care activează în România. Adriana Calcan, PR&CSR Manager Reciclad’OR, a fost invitată să acorde premiile la categoria “CSR”, unde au fost selectați cei mai buni oameni din spatele celor mai de succes proiecte sociale demarate de-a lungul anului 2021.
Gala Capital ”Excelență în Management”
Gala ”Excelență în Management” reprezintă unul dintre numeroasele evenimente de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată prezentării și premierii managerilor din România cu rezultate remarcabile și care reușesc să facă performanță, indiferent din industria din care fac parte sau departamentul pe care îl conduc.
Managerii prezentați în cadrul evenimentului au fost incluși în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.
Capital Top 100 Manageri este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, COO, Marketing, PR, Vânzări, CSR, HR, Administrator Public, Director Medicali.
Expert în campanii CSR, Reciclad’OR – premii pentru proiecte și manageri CSR
CSR înseamnă implicarea companiilor în îmbunătățirea comunității în care activează. Campaniile CSR vizează locuri comune foarte importante, de la protecția mediului înconjurător la schimbarea condițiilor de climă sau proiecte menite să îmbunătățească mediul de viață și de lucru al propriilor angajați.
Reciclad’OR este OIREP-ul care a desfășurat cele mai multe și mai de impact campanii de informare și conștientizare la nivel național. Reciclad`OR a inițiat peste 100 de proiecte sustenabile, campanii de informare și conștientizare, care au ajuns la peste 3.000.000 de persoane.
”CSR este o responsabilitate a noastră, a tuturor, față de mediul înconjurător. De peste cinci ani, Reciclad’OR este trend-setter în programe și campanii CSR și mă bucur să constat că interesul pentru aceste acțiuni este în continuă creștere”, a declarat Adriana Calcan, PR&CSR Manager Reciclad’OR.
Reprezentând compania Reciclad’OR, Adriana Calcan, a acordat premiile la categoria CSR din cadrul Galei Capital ”Excelență în Managemenet”, câștigătorii desemnați fiind Angela Achiței – Fundația Alături de Voi, Alexandru Costache – Asociația Medici pentru România și Alina Pătrăhău – Asociația Dăruiește Aripi.
La aceeași categorie, au fost nominalizați și Daniela Bololoi – Asociația Help Autism, Dorica Dan -Asociația pentru Boli Rare din România, Ștefan Dărăbuș – Hope and Homes for Children, Maria Duduman – Fundația Fă bine, Alice Nechita – CSR Coca Cola, Anca Sandu – Casa Bună și Dragoș Tuță -Ambasada Sustenabilității în România.
Reciclad’OR SA, lider al pieței transferului de responsabilitate
Reciclad’OR a inovat piața transferului de responsabilitate prin implementarea unei platforme electronice online de raportare, ușor de accesat atât de către companiile producătoare, cât și de către partenerii colectori și reciclatori. Portalul e-reciclare.ro, singurul de acest fel din România, a devenit un ajutor lunar prețios acordat companiilor ce introduc pe piață cantități mici de ambalaje, acestea parcurgând întreg procesul de raportare în mai puțin de zece minute.
Totodată, anticipând complexitatea tranziției către Economia Circulară și identificând o serie de riscuri și oportunități specifice, compania RecicladʹOR, a lansat serviciul, unic în România, Training de Economie Circulară, adresat, în exclusivitate, celor peste 730 de companii partenere.
Reciclad’OR este membru „International Solid Waste Association” (ISWA) și „Prevent Waste Alliance”(PWA), două dintre cele mai mari asociații de profil, specifice managementului ambalajelor și deșeurilor de ambalaje în Uniunea Europeană.