0
(0)

Reciclad’OR a acordat premiile de excelență în CSR în cadrul Galei Capital Excelența în Management

Lider al pieței de transfer de responsabilitate privind colectarea, valorificarea și reciclarea ambalajelor, Reciclad’OR stabilește un exemplu de CSR pe piața din România. De aceea, compania a fost desemnată să acorde premiile de excelență în CSR în cadrul Galei Capital Excelența în Management, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiate performanțele managerilor din companii de renume din țara noastră. La eveniment au participat numeroase personalități din lumea politică, a afacerilor, din mass-media, cultură, medicină și sport.

Reciclad`OR, peste 150 campanii de CSR cu impact la nivel național

Resposabilitatea Socială Corporativă (CSR) reprezintă una dintre componentele cheie în modelul de lucru Reciclad`OR și stabilește un exemplu de CSR pe piața de profil din România.

CSR-ul este „catalizatorul” și „adjuvantul” companiei, prin intermediul căruia au reușit să conștientizeze și eco-informeze un număr de peste 5 milioane de oameni în ceea ce privește necesitatea protejării mediului în care trăim, pe parcursul celor 5 ani de activitate.

Prin parteneriatele strategice încheiate cu autoritățile statului, mediul nonguvernamental și companii responsabile din România, Reciclad`OR a dezvoltat și participat la peste 150 campanii de CSR cu impact la nivel național.

Reciclad’OR a acordat premiile de excelență în CSR

Reciclad`OR  este o companie de referință pe segmentul sustenabilității în România, ce a adus în prim plan proiectele customizate, în exclusivitate pentru partenerii din portofoliu, dedicate componentei de CSR și strategiei de sustenabilitate ale acestora; de la Training-uri de Economie Circulară, work-shop-uri și susținerea altor evenimente pe probleme de mediu, până la campanii de CSR și implicarea în proiecte de educație, artă și cultură cu acțiuni de informare și conștientizare asupra problemelor de mediu, importanței reciclării și schimbărilor climatice.

În același timp, păstrăm trend-ul ”call to action” la cele mai mari evenimente și festivaluri adresate publicului larg, precum: Festivalul Internațional RO-WINE, Bucharest Street Food festival, INIMO Family Fest, L`Etape Romania, by Tour de France, Salonul bicicletei,e tc”, a declarat Adriana Calcan – PR & CSR Manager Reciclad`OR.

Reciclad’OR a acordat premiile de excelență în CSR în cadrul Galei Capital Excelența în Management, eveniment anual în cadrul căruia sunt premiate performanțele managerilor din companii de renume din țara noastră, indiferent din industria din care fac parte sau de departamentul pe care îl conduc.

Câștigătorii din acest an, la categoria CSR, în cadrul Galei Capital Excelența în Management, premiați de reprezentantul Reciclad’OR, au fost:

  • Daniel Epure, directorul Fundației Metropolis – Premiul pentru renovarea spitalelor publice din bani privați
  • Aurelian Ștefan, fondator Animal Hospital – Premiul pentru dezvoltarea primului spital dedicat animalelor fără stăpân
  • Robert Uzună, Vicepreședinte Corporate Affairs Ursus Breweries – Premiul pentru campania de prevenire a consumului de alcool în rândul tinerilor și șoferilor

Gala Capital Excelența în Management 2023

Încă din 2015, revista Capital organizează Gala Excelența în Management, eveniment care premiază managerii de succes ai României.

Printre câștigătorii ediției 2023, s-au numărat:

  • Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării – Premiul pentru proiectul de digitalizare a instituțiilor de stat
  • Ion Țiriac, Fundația Ion Țiriac – Premiul special pentru investițiile în sportul românesc
  • Ramona Crețu, Head of People & Development Profi Rom Food – Premiul pentru management eficient al resurselor umane
  • Nevenca Doca, HR Senior Executive Human Resourses Director Banca Transilvania – Premiul pentru consolidarea celei mai mari rețele de angajați din sistemul bancar
  • Jagoda Gwardys – Zientara, COO Carrefour România – Premiul pentru inaugurarea magazinului cu nr. 400 din România
  • Răzvan Munteanu, CFO Mega Image – Premiul pentru extinderea eficientă a Mega Image
  • Dragoș Mihai, Ceo Fildas Trading – Premiul pentru implementarea tehnologiilor energetice sustenabile la nivelul companiei
  • Monica Vușcan, Technical Production Director Farmec SA Cluj-Napoca – Premiul pentru 3 decenii de pasiune în slujba frumuseții
  • Răzvan Acsente, Chief Marketing Officer Tazz by Emag – Premiul pentru implementarea programului de digitalizare în Horeca
  • Vasile Avram Ursaciuc, manager Urspack – Premiul pentru dezvoltarea producției de ambalaje biodegradabile la nivel național
  • Ioana Birta, CFO Teraplast – Premiul pentru conducerea eficientă a unui departament contabil regional
  • Marius Constantin –Trifu, CTO Voidship – Premiul pentru plasarea României pe harta spațială
  • Mihai Constantinescu, fostul director ARTEXIM și organizator al Festivalului George Enescu – Premiul pentru menținerea Festivalului George Enescu pe harta mondială a culturii
  • Ion Sterian, director general Transgaz – Premiul pentru consolidarea siguranței energetice a României
  • Mihai Daraban, președinte CCIR – Premiul special pentru susținerea antreprenoriatului românesc

Managerii prezentați și premiați în cadrul Galei Excelența în Management ediția 2023 au fost incluși și în Capital Top 100 Manageri, un proiect în cadrul căruia redacția Capital a analizat performanțele șefilor de departamente de la companii din toate domeniile de activitate, urmărind rezultatele, deciziile și acțiunile relevante desfășurate de aceștia în anul precedent.

Capital Top 100 Manageri ediția 2023 a fost lansat în cadrul evenimentului și este structurat pe 10 categorii: CEO, CFO, Director de Dezvoltare, Marketing și Vânzări, HR, CSR, Agenții de Publicitate, Administratori Publici, Educație și Cercetare, Cultură.

Cât de mult v-a plăcut?

Click pe o stea să votați!

Notă medie 0 / 5. Număr voturi: 0

Nu sunt voturi până acum. Fiți primul care să voteze.