Compania Reciclad’OR, premiată la Gala Capital – Performerii anului 2021

Compania Reciclad`OR a primit premiul special "Performanță pentru un viitor sustenabil!" și nominalizarea CEO-ului Diana Cîtu la categoria Managerului Anului 2021.

Interviu cu Denise Deleanu, Chief Operating Officer Reciclad’OR în Forbes

Inovarea alături de serviciile personalizate oferite reprezintă rețeta de succes a unui business care mizează pe dezvoltarea relației cu partenerii săi, chiar și în perioade incerte, precum cea pe care o traversăm.

Cele mai bune proiecte de mediu și sustenabilitate din România, premiate în cadrul primei ediții a Galei Green Report

Cele mai bune proiecte de mediu și sustenabilitate din România au fost premiate, joi, 20 ianuarie, în cadrul primei ediții a Galei Green Report - „Al 12-lea ceas”

Farmec a ajuns la 50 de mii de ambalaje reciclate în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”

Farmec, una dintre cele mai mari companii românești din piață, a ajuns la 50 de mii de ambalaje reciclate în campania „Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”.

Cât de responsabile sunt companiile din România?

Preocuparea companiilor pentru viitor reiese din creativitatea proiectelor primite pe adresa redacţiei şi, mai concret, din bugetele tot mai mari alocate acestui tip de proiecte.

LOCUL I pentru Reciclad’OR

Lider pe piața autohtonă a transferului de responsabilitate privind reciclarea ambalajelor, RecicladʹOR SA a primit trofeul pentru locul 1 la domeniul de activitate și clasa de mărime corespunzătoare, acordat anual de Camera de Comerț și Industrie a Municipiului București.

RO-Wine | The International Wine Festival of Romania!

Reciclad`OR participă la singurul festival dedicat vinurilor premium şi superpremium, ce revine cu o ediţie aniversară! Fratelli va găzdui, pe 18-19 septembrie, festivalul RO-Wine.

Articolele de unică folosință din plastic, interzise în UE de la începutul lunii.

Articolele de unică folosință din plastic, interzise în…

Votati Reciclad’OR in concursul SUSTAINABILITY IN BUSINESS AWARDS

/
Voturile tale sunt decisive pentru câștigătorii premiilor SUSTAINABILITY IN BUSINESS AWARDS. Procedura de vot este 100% vot public on-line.