România ocupă locul 11 în UE la consumul de energie verde
În cadrul evenimentului organizat de Capital și InfoFinanciar, Robert Turcescu a întrebat-o pe Ramona Moldovan, secretar general adjunct al Ministerului Energiei, câtă energie verde producem în România.
Potrivit acesteia, raportat la anul 2021, din sursă solară, România a produs 1,4 gigawați, din sursă eoliană 3 gigawați, iar din sursă hidro 6,6 gigawați. Ținta pentru anul 2030: energie solară peste 8 gigawați, energie eoliană 7,6 gigawați, hidroenergie 6,9 gigawați. Asta înseamnă o accelerare a investițiilor în aceste domenii, investiții care se întâmplă în prezent cu diferite surse de finanțare.
Raportat la celelalte state ale UE, România ocupă locul 11 în ceea ce privește folosirea energiei verzi și investițiile în domeniu. Dacă ne raportăm doar la Europa Centrală și Europa de Est, România ocupă locul al treilea, după Croația și Slovenia, în ceea ce privește folosirea energiei verzi și investițiile în domeniu.
Ministerul Energiei este dispus să încurajeze dezvoltarea comunităților de prosumatori
„Ministerul Energiei este dispus să încurajeze dezvoltarea comunităților de prosumatori?”, a întrebat-o Robert Turcescu.
„Într-adevăr, este o preocupare pe care o avem. Este adevărat că legislația, așa cum a fost ea adoptată inițial în 2012 și apoi amendată în 2022, definește acest concept, dar nu foarte în detaliu. Baza legală, să zicem, că ar putea fi dezvoltată, așa încât să faciliteze investițiile. Nu sunt foarte active în momentul acesta și nu sunt foarte valorificate în momentul acesta aceste comunități energetice la adevăratul lor potențial.
Din acest motiv, în Ministerul Energiei, există un grup de lucru care lucrează împreună cu ANRE și cu societatea civilă, care a identificat o serie de vulnerabilități și de potențialuri pe acest palier. Dorim, pe de o parte, completarea legislației, așa încât să poată fi valorificat acest potențial și pe de altă parte, vom lansa prin fondul de modernizare o schemă dedicată pentru nevoile acestor comunități. Acestea sunt etape în lucru, noi sperăm ca, până la sfârșitul acestui an, să venim cu niște propuneri mature pe care să le putem valorifica și apoi înainta pentru aprobare”, a răspuns invitata sa.
Masă rotundă „Tranziție energetică și Sustenabilitate”
Uniunea Europeană (UE) a luat inițiativa de a fi lider în tranziția energetică la nivel mondial, urmând obiectivele stabilite în Acordul de la Paris referitoare la combaterea schimbărilor climatice și promovarea energiei curate în cadrul întregii uniuni. Pentru a respecta acest angajament, UE a definit ținte ambițioase în domeniul energiei și climei pentru anul 2030. Acestea includ o reducere cu cel puțin 40% a emisiilor interne de gaze cu efect de seră și o îmbunătățire a eficienței energetice cu 32,5% până în 2030, în comparație cu nivelurile din 1990.
România și-a asumat să reducă emisiile ETS cu 43,9% până în 2030, față de nivelurile din 2005, și să mărească ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie cu 30,7%. În lumina acestor obiective, MASA ROTUNDĂ se va concentra pe teme relevante pentru piața energetică din România, cum ar fi:
- implementarea Planului Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice pentru perioada 2021-2030;
- tranziția energetică: între angajamentul asumat și necesitatea economică;
- producția și consumul de energie din surse regenerabile în România, inclusiv energie solară, eoliană și geotermală;
- eficiența energetică ca factor cheie în tranziția energetică;
- rolul gazelor naturale ca combustibil de tranziție;
- fondurile disponibile pentru susținerea tranziției și eficienței energetice;
- promovarea dezvoltării durabile în sectorul energetic;
- importanța rapoartelor de sustenabilitate în domeniul energiei.
Specialiști de top în domeniul tranziției energetice și al măsurilor de sustenabilitate din România au oferit cele mai actuale informații și au răspuns la întrebările audienței:
- Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor;
- Sorin ELISEI, Director general pentru Politici energetice și green deal la Ministerul Energiei;
- Diana BUZOIANU, Vicepreședinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaților;
- Aurel OPRINOIU, Președinte al Comisiei de Mediu din Senat;
- Corneliu BODEA, CEO al Adrem și Președinte al Centrului Român al Energiei;
- Claudiu CREȚU, Director general al ELCEN;
- Alexandru CIOCAN, Cercetător senior la Energy Policy Group;
- Ovidiu DEMETRESCU, Partener la OCD Capital&Resource și London Brokers.